1851 – 15 februarie:

Se naşte Spiru C. Haret la Hanul Conachi, judeţul Putna,

Primul din cei patru copii ai lui Costea Haret şi ai Smarandei, născută Stefanovici, din Dorohoi. Tatăl lui Spiru a fost funcţionar judecătoresc în mai multe oraşe din Moldova, între care Dorohoi şi Iaşi

1860

– Spiru este elev în clasa a II-a la şcoala primară din Iaşi (Sărărie), după ce a învăţat carte mai întâi acasă, cu mama, şi după ce a absolvit prima clasă elementară la Dorohoi

1862

– În urma unei triste întâmplări familiale, este luat de o rudă-tutore la Bucureşti, unde termină clasele primare la Şcoala Cuibul cu barză, azi Şcoala generală 152, în condica acesteia fiind înscris ca „fiu de boeriu”. Absolvă cu „fiu de boeriu”. Absolvă cu „eminenţia” la toate materiile. În toamna aceluiaşi an reuşeşte la concursul de interni de la liceul Sf. Sava, unde, din cei şapte ani de studii, cinci a fost intern.

– Se distinge la matematică şi fizică, fiind un elev harnic şi conştiincios. Întocmeşte rezumate şi adevărate „cursuri” de algebră şi trigonometrie pentru uzul propriu şi al grupei de colegi cu care învăţa.

– Traduce din manuale franceze de trigonometrie şi astronomie. Aici îşi găseşte începutul tratatului de astronomie al lui Quételet, tipărit în 1873. Cursul de trigonometrie va cunoaşte mai multe ediţii.

1869

– Trece examenul de bacalaureat

1870

– Student la Facultatea de ştiinţe din Bucureşti, secţia fizico-matematică. Reuşeşte la concursul pentru ocuparea catedrei de matematică la Seminarul central din Bucureşti.

După demisia de la catedră (1872), preluând sarcinile de tutore al fratelui şi al celor două surori, dezvoltă o activitate publicistică – prin articole de conţinut ştiinţific şi prin munca de editare a „Anuarului ştiinţific al României pe anul 1875”.

1874

– Cu un an de întârziere din cauza dificultăţilor materiale,  îşi ia licenţa în ştiinţele fizico-matematice.

1874 – septembrie:

Reuşeşte la concursul Ministerului Instrucţiunii (ministru Titu Maiorescu), „pentru un stipendiu de 3.000 lei anual, pe trei ani”, cu scopul „de a studia în acest timp ştiinţele matematice teoretice la Facultatea de ştiinţe din Paris”.

1875 – 9 august:

Constatând lipsuri în pregătirea sa de specialitate, dă examenul de licenţă în matematică la Paris.

1876 – 2 august:

Îşi ia licenţa în ştiinţele fizice. I se prelungeşte bursa de studii până la 1 ianuarie 1878.

1877

– Publică primele rezultate ale cercetărilor sale pentru teza de doctorat în Dările de seamă ale Academiei de ştiinţe din Paris.

1878 – 30 ianuarie:

Susţine „una din cele mai frumoase teze de doctorat din câte s-au ţinut la Sorbona”, cu tema stabilitatea sistemului nostru planetar, purtând titlul „Despre invariabilitatea axelor mari ale orbitelor planetare”. Teza a avut mare răsunet şi a fost tipărită în 1878 la Facultatea de ştiinţe din Paris şi apoi în 1885 în Analele Observatorului astronomic din Paris. Este primul doctorat în ştiinţe dat de un român la Paris şi al patrulea doctorat în matematică luat de români.

1878

– Întors în ţară, este numit profesor suplinitor la catedra de matematică a gimnaziului „Mihai Bravul”. La 3 aprilie primeşte suplinirea catedrei de mecanică raţională de la Facultatea de ştiinţe din Buureşti; la 15 septembrie 1878 ocupă aceeaşi catedră prin concurs. Va fi numit profesor universitar definitiv abia în 1882, la 14 ianuarie.

1879 – 3 iunie

Este ales membru corespondent al Academiei Române

1879–1882

– Însărcinat de minister, face rapoarte asupra unor şcoli din Moldova (1879, 1880) şi din Bucureşti (1881). Publică studiul asupra proiectului de răscumpărare a căilor ferate (1880)

1881–1891

– Predă la Seminarul „Nifon Mitropolitul” matematica; la Şcoala de artilerie şi geniu, mecanica raţională; la Şcoala de poduri şi şosele, algebra superioară şi geometria; la Şcoala de ofiţeri, mecanica raţională. În 1881 este numit membru în Comisia centrală de statistică. În acelaşi an deţine şi calitatea de conservator al Muzeului de antichităţi, în care se afla tezaurul de la Pietroasa. Execută lucrări de inginer hotarnic, tipărind numeroase broşuri asupra hotărniciei unor moşii între anii 1893–1911. Din păcate, cum remarcă elevul său, matematicianul Gh. Ţiţeica, cursul de „mecanică cerească”, pe care intenţiona să-l ţină pentru doctoranzi, n-a putut să ia fiinţă „din cauza lipsei de auditori pregătiţi”.

1881

– Este anul în care începe cariera lui Haret la Ministerul Instrucţiei şi al Cultelor … La chemarea lui Vasile Urechia, face parte din consiliul permanent al ministerului.

1884 – 4 mai

Inspector general al şcolilor (ministru P.S. Aurelian), în care calitate elaborează „frumosul raport” din 1884, primul studiu mai cuprinzător al lui Haret asupra învăţământului.

1886

– Candidează, dar nu este ales membru activ al Academiei Române.

1889

– Devine membru al Clubului partidului liberal.

1892

– Este ales membru activ al Academiei. Îşi propusese să ţină discursul de recepţie cu tema „Influenţa ştiinţelor pozitive asupra dezvoltării condiţiilor vieţii moderne”. Discursul n-a fost redactat în întregime şi n-a fost citit.

1895

– Deputat de Ilfov.

1896

– Raportor al proiectelor privitoare la învăţământ, reprezentate de P. Poni, ministrul Instrucţiunii.

1898

– Legea învăţământului secundar şi superior.

1899

– Legea învăţământului profesional.

Proiectează, organizează şi îndrumă o vastă activitate: şcoli de adulţi, grădini şcolare (loturi), cărţi gratuite pentru copii săraci, cantine şcolare, instituie medalia „răsplata muncii” pentru corpul didactic, apare revista Albina (1.X.1897); încurajează scriitorii prin înfiinţarea posturilor de referendari la „Casa şcoalelor”, concepe o revistă pentru cunoaşterea ţării în străinătate etc. Înfiinţează o comisie în cadrul ministerului care elaborează programa şcolilor secundare şi regulamentele întregului învăţământ.

1899–1990

– Desfăşoară o susţinută activitate de apărare a legislaţiei şcolare, anulate de guvernul conservator, ca şi a realizărilor pe planul educaţiei poporului.

Publică 26 de articole la „Voinţa Naţională” în acest sens şi apoi articolul „epocal” apărut în „Convorbiri didactice” (1900), în care sunt dezvoltate fundamentele haretismului: „Societatea corpului didactic primar şi Liga învăţământului”. Propune „un plan armonic şi bine hotărât” pentru dezvoltarea României moderne. Ideile din 1900 le va relua în 1905, când apare al doilea studiu de sociologie haretiană: „Chestia ţărănească”.

1901, 14 februarie 1904

Pentru a doua oară ministru al Instrucţiei. Perioadă culminantă în activitatea reformatoare, şcolară şi extraşcolară. Aplicând „programul” formulat în 1900, repune în vigoare legea lui Poni şi propriile legi privind învăţământul.

O analiză a evoluţiei legislaţiei administrative şcolare de la 1895 şi până în 1903 este prezentată în rapoartele din 1901 şi 1903 adresat regelui.

1904

– Acţiuni de educaţie patriotică: aniversarea luptelor de la Războieni, Călugăreni, 400 de ani de la moartea lui Ştefan cel Mare.

1905

– Fiind „în opoziţie”, publică valorosul studiu Chestia ţărănească. Tot ce propune în această lucrare sociologică „formează un sistem în care diversele părţi se sprijină unele pe altele”, după cum în 1900 arătase că economia şi cultura „una nu merge fără cealaltă”.

În acelaşi an înfiinţează „Revista generală a învăţământului”, cerând sprijinul cadrelor didactice pentru reformele sale şcolare şi pentru educaţia extraşcolară.

1907

– Este acuzat ca autor moral, direct şi indirect prin învăţătorii formaţi de el, al mării răscoale ţărăneşti. Apăruse ediţia a II-a A Chestiei ţărăneşti.

1907, 4 martie 1910,

29 decembrie

– Pentru a treia oară ministru al Învăţământului şi Cultelor. Deţine interimatul preşedinţiei consiliului de miniştri, în locul lui D. Sturdza, bolnav; de aceea activitatea sa la ministerul de resort trece pe planul al doilea.

1910 – noiembrie

Apare la Bucureşti şi la Paris, în franceză „Mécanique sociale!, redactată în anii 1909–1910.

1911 – 11 ianuarie

I se aprobă concediul de la catedra universitară pe care o va prelua Traian Lalescu.

1911 – 11 mai.

Se retrage la pensie, după 34 de ani de activitate în învăţământ.

Se înfiinţează „Asociaţia universităţii populare din Bucureşti” din al cărei comitet face parte. Apare lucrarea omagială Lui Spiru C. Haret „Ale tale dintru ale tale”.

1912 – 10 iunie

Ia naştere „Liga Deşteptarea” pentru „ajutorarea muncitorimii ca să se ridice la buna stare şi trezirea sufletească cerute de vremea în care trăim”. Apare şi o revistă cu acelaşi nume.

1912 – 17 decembrie

În urma unei boli necruţătoare (cancer), Spiru C. Haret, moare.